Coroian, Negrean, Matei, Nalați și Dobre, oameni de bază ai bistrițenilor, au început partida cu CFR pe banca de rezerve.
Decizia a fost cu atât mai stranie cu cât oficialii Gloriei s-au lăudat toată săptămâna că vor juca partida la victorie. Bistrițenii au abordat o „tactică“ asemănătoare cu cea a Daciei Mioveni în partida cu Steaua din acest retur, argeșenii preferând să își menajeze cei mai buni jucători în Ghencea. Pe lângă fotbaliștii lăsați pe bancă, Sabău nu l-a forțat nici pe portarul Ciprian Tătărușanu, care este ușor accidentat. De asemenea, Toma, fundaș care este împrumutat de la CFR, nu a avut drept de joc, iar Dumitra a fost suspendat. Maniera în care bistrițenii au abordat meciul pare să fie un pas uriaș pentru împăcarea celor două tabere, aflate la cuțite după egalul din tur, 2-2.
"Am jucat cu echipa secundă, fiindcă așa am crezut eu de cuviință! Clujenii au fost mai motivați și și-au dorit mai mult victoria"
Ovidiu Sabău – antrenor Gloria Bistrița
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER